În privința acestei probleme dificultatea constă în a stabili ce este normal și ce este patologic în manifestările psihicului uman. Pe fondul unui psihic normal putem observa uneori manifestări ciudate, atipice, iar pe fondul unui psihic bolnav există suficiente momente de normalitate. Criteriile de diferențiere a stărilor normale de cele patologice sunt greu de stabilit, de aceea se propune renunțarea la o delimitare fixă, acceptându-se mai degrabă idee unui continuum ce merge de la anormalitatea extremă la normalitatea ideală sau de la patologia extremă la sănătatea perfectă. Persoanele bine adaptate sunt mai aproape pe această axă de polul normalității ideale. Astfel de persoane își cunosc potențialul și îl manifestă în mod creativ.
Normalitatea a fost definită pe baza criteriului statistic, care este un criteriu obiectiv, independent de toate sistemele de valori și stabilit în maniera practică. Este studiat un eșantion semnificativ din populație din punctul de vedere al unei caracteristici psihice, de exemplu inteligență, se face o medie a tuturor rezultatelor obținute, care devine etalonul de normalitate, deviațiile într-o direcție sau altă față de tendința centrală sunt considerate anormale, în cazul nostru, abaterile extreme de la medie sunt persoane cu deficit intelectual sever sau idioți și persoane cu un înalt nivel de inteligență sau genii.
Alt criteriu pe baza căruia este definită normalitatea este teoria normei sociale: persoanele au rolul lor și anumite așteptări referitoare la maniera în care ceilalți își exercită rolul. Teoria normei sociale ține cont de normele culturale. Este considerat anormal tot ceea ce se depărtează de ceea ce este cunoscut ca un comportament moral. Normalitatea și anormalitatea se stabilește în funcție de contextul cultural al persoanei.
Normalitatea a fost definită pe baza criteriului statistic, care este un criteriu obiectiv, independent de toate sistemele de valori și stabilit în maniera practică. Este studiat un eșantion semnificativ din populație din punctul de vedere al unei caracteristici psihice, de exemplu inteligență, se face o medie a tuturor rezultatelor obținute, care devine etalonul de normalitate, deviațiile într-o direcție sau altă față de tendința centrală sunt considerate anormale, în cazul nostru, abaterile extreme de la medie sunt persoane cu deficit intelectual sever sau idioți și persoane cu un înalt nivel de inteligență sau genii.
Alt criteriu pe baza căruia este definită normalitatea este teoria normei sociale: persoanele au rolul lor și anumite așteptări referitoare la maniera în care ceilalți își exercită rolul. Teoria normei sociale ține cont de normele culturale. Este considerat anormal tot ceea ce se depărtează de ceea ce este cunoscut ca un comportament moral. Normalitatea și anormalitatea se stabilește în funcție de contextul cultural al persoanei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu